iulie 31, 2009

Trotuar nou (9)

Săptămâna aceasta s-a finalizat pavarea noului trotuar din centrul civic al comunei Periam de pe strada Mureşului.


Zilele Periamului 2009 - anunt

Pe situl oficial al primăriei a fost anunţată data festivităţii "Zilele Periamului" din acest an.
Ediţia actuală va avea loc în zilele de 4, 5 şi 6 septembrie.
Mai multe informaţii despre spectacol vor fi publicate la o dată mai apropiată a serbării.

Sursa: www.primatimperiam.ro

Pro Periam nr 5

De azi se distribuie prin poştă noul număr al ziarului gratuit al primăriei Periam.

În numărul 5 al ziarului Pro Periam puteţi citi despre întâlnirea periamoşenilor din Germania, despre inaugurarea noii reţele de apă, un articol despre pomicultura locală şi alte articole interesante.

Începând cu acest număr vor fi publicate şi hotărârile consiliului local. Erată: în acest număr a survenit o eroare la numele consilierilor, fiind trecut Tărău Sorin Florin (PD-L) în locul lui fiind acum Chereş Ionel (PD-L) şi a fost omis ca şi consilier viceprimarul Hojda Samson (PD-L). Pe fiecare ziar s-a ataşat un anunţ în acest sens.

Pentru a citi versiunea electronică
click aici.


Sursa: www.primatimperiam.ro

iulie 30, 2009

Tomberoane la Periam Port

Astăzi primăria a instalat patru tomberoane pe raza locului de agrement Periam Port.
Tomberoanele sunt destinate gunoiului turiştilor, pe care înainte îl aruncau în păduri sau pe malul Mureşului.

Locuitorii permanenţi şi firmele care îşi desfăţoară activitatea la Periam Port nu au dreptul de a utiliza aceste tomberoane. Pentru a beneficia de ridicarea gunoiului aceştia trebuie să încheie un contract cu firma de salubrizare G&E Invest 2003.

Sursa: www.primatimperiam.ro

Inchidere groapa de gunoi (2)

După cum puteţi vedea în imaginile de mai jos, închiderea gropii de gunoi este în plină desfăşurare, utilajele efectuînd lucrările conform cerinţelor.
De asemenea s-au montat şi table de atenţionare a celor care încă nu au aflat că depozitarea gunoiului este interzisă.
Pentru cei care nu respectă legea şi vor continua să ducă gunoi la groapa de gunoi din Periam care este închisă, vor putea primi amenzi între 3.000 şi 15.000 lei.





Sursa:www.primatimperiam.ro

iulie 29, 2009

Plaja la Periam Port

După mai multe zile caniculare, plaja de pe Mureş de la Periam Port a ieşit pentru prima dată în vara aceasta.
Apa caldă atrage zilnic turişti în zona de agrement Periam Port.



Fermele pomicole din Periam

Pe portalul de ştiri al ziarului Renaşterea Bănăţeană a fost publicat un articol despre situaţia actuală a fermelor.
Articolul cu numele "Epopeea fructelor adevărate de la Periam" puteţi să-l citiţi aici.

Un articol despre activitatea fermelor pomicole din comună este inclus şi în numărul 5 al ziarului Pro Periam care va apărea la sfârşitul acestei luni.

Sursa: www.renasterea.ro

iulie 28, 2009

Statie de epurare (1)

Pe situl oficial al primăriei a fost postată o ştire despre noua staţie de epurare care va deservi locuitoprii comunei Periam. Lucrările la această staţie au început astăzi, prin pichetarea zonei. De mâine va începe lucrările firma de consturcţii Bog'art.


Sursa: www.primatimperiam.ro

iulie 27, 2009

Inchidere groapa de gunoi

Dupa data de 16 iulie este interzisă depozitarea gunoaielor în groapa de gunoi a comunei. Au început lucrările la închiderea gropii de gunoi pe traseul Periam - Periam Port.





iulie 24, 2009

Miriste incendiata

Odată cu temperaturile caniculare incep si arderile necontrolate ale miriştirlor. Ieri, pompierii voluntari din Periam au avut două intervenţii. În ambele cazuri miriştile au fost aprinse de persoane necunoscute. Prima intervenţie a avut loc la ferma agricolă a unui cetăţean din comuna Periam iar a doua pe locul pe care se va amplasa noua staţie de epurare. În cadrul intervenţiei a fost necesară ararea pământului pe porţiuni înguste în jurul perimetrului aprins pentru ca focul să nu se extindă.
Aprinderea necontrolată şi nesupravegherea arderii este foarte periculoasă şi aspru pedepsită de lege.







iulie 23, 2009

"Toaletare" copaci de catre Enel

Societatea Enel, periodic toaletează copacii care cresc sub firele de curent. Acest lucru s-a întâmplat şi zilele trecute la Periam Port, doar că modul în care au toaletat de data aceasta copacii seamănă mai mult cu un măcel. Copacii au fost ciuntiţi, crengile au fost lăsate acolo unde au căzut. O bucată destul de mare de tufişuri de porumbar şi păducel a fost anihilată, aceşti arbuşi sunt de talie mică şi nu au cum să atingă firele de curent.În schimb plopii bătrâni şi mari cu multe crengi uscate care la fiecare furtună avariază reţeaua de curent din zona Periam Port (aşa cum s-a întâmplat în primăvara aceasta) nu au fost consideraţi periculoşi.

La ultima mare furtună din acest an multe crengi uscate din plopii care cresc chiar lângă copacii toaletaţi acum, au căzut pe firele de înaltă tensiune şi au reuşit chiar şi să rupă fire. Instalaţia de iluminat public a fost greu avariată de la firele care datorită greutăţii crengilor s-au atins. Acei copaci însă nu au fost consideraţi nici de data aceasta un pericol de către echipa care a curăţat zona din jurul firelor de curent.





>

Vechea brutarie - in ruina

Vechea brutărie de pe strada Platanilor a căzut pradă timpului. Clădirea veche nu mai era în stare bună şi zilele trecute o parte din zid s-a surpat.


Renovare turn de apa (2)

Lucrările la renovarea tunrului de apă continuă. În faza aceasta încă se mai lucrează la decofrarea părţii superioare, o muncă grea şi anevoioasă la înălţime.


iulie 22, 2009

Stiati ca... situl oficial

Nu ştiu cât de mult aţi vizitat cu amănunt situl oficial al primăriei Periam, dar puteţi găsi multe informaţii utile.

De exemplu, la rubrica "Anunţuri" găsiţi periodic informaţii utile trimise de ministere, buletine de avertizări pentru diferite boli şi dăunători care pot ataca unele culturi şi alte anunţuri ale primăriei.

La rubrica "Periamoşeni model" puteţi găsi articole apărute în ziarul primăriei despre periamoşeni care ies în evidenţă prin munca pe care o depun.

La rubrica "Afaceri" puteţi afla oportunităţi de afaceri şi informaţii despre diferite întâlniri de afaceri la care puteţi participa.

La rubrica "Date de contact" puteţi trimite e-mail direct departamentelor din cadrul primăriei şi puteţi căuta şi numărul de telefon al locuitorilor comunei prin un motor de căutare special.

La rubrica "Hotărâri ale consiliului local" puteţi citi toate hotărârile luate de aleşii dvs. în cadrul şedinţelor şi puteţi vedea şi câţi au votat pentru şi câţi contra la fiecare hotărâre.

iulie 21, 2009

Periam in ziare online

Pe portalul mai multor ziare din judeţul Timiş au fost publicate articole referitoare la Periam. Mai jos puteţi accesa link-urile.

Portalul Ziua de Vest:

"1.868 de angajaţi vor fi trimişi în şomaj,în Timiş", un articol din luna iunie despre situaţia somajului în judeţ, raport în care apare şi fabrica de pălării Lux Periam.

"Lucrări la drumuri" este un articol despre plombările care au avut loc pe raza judeţului, şi Periamul fiind inclus în acest program.

"De ce nu avem sistem de irigaţii în Timis?" se întreabă portalul Ziua de Vest şi face referire şi la sistemul de irigaţii de la Periam.

Portalul Renaşterea Bănăţeană:

"O nouă licitaţie cu dedicaţie?" este un articol despre desemnarea firmei care va superviza lucrările de reabilitare a drumului judeţean 682 (limita judeţului Arad - Periam - Saravale - Sânnicolau Mare). Şi un articol mai vechi cu titlul "Împărţeală bugetară la CJ Timiş" face referire la acest proiect.

"Gropile de gunoi rânjesc încă spre Europa" este un articol care face referire la închiderea gropilor de gunoi pe data de 16 iulie 2009.

Portalul Ştiri Locale:

"Producatorii agricoli timiseni, afectati de seceta" este un articol despre faptul că guvernul nu a considerat partea de vest a ţării zonă calamnitară şi dacă seceta va continua, producatorii agricoli vor fi singurii care vor suporta consecintele secetei.

Surse: www.ziuadevest.ro, www.renasterea.ro, www.stirilocale.ro

iulie 17, 2009

Sosea afectata de temperaturi ridicate

Temperaturile caniculare din ultimele zile împreună cu maşinile de tonaj mare care circulă pe şosele noastre au avut ca efect la intersecţia dintre strada Armoniei şi calea Timişoarei distrugerea unor porţiuni din şosea.



Text, foto: Cristi Mirea

Trotuar nou (8)

Din fotografie se observă stadiul avansat al noului trotuar pavat de pe strada Mureşului. Trotuarul este aproape finalizat.

Aer conditionat la camin

De curând s-au montat instalaţii de aer condiţionat în clădirea căminului cultural din Periam.
Ultimele festivităţi din această vară au demonstrat necesitatea acestor instalaţii, căldura din interiorul sălii fiind sufocantă.




Text, foto: Cristi Mirea

Restrictii parcuri de joaca

Deoarece s-au sesizat multe cazuri în care persoane peste 12 ani au utilizat şi au vandalizat mobilierul de joacă montat în parcurile de joacă destinate copiilor a fost nevoie să se instaleze plachete care să interzică accesul tinerilor de peste 12 ani la acest mobilier.
Se acordă amenzi între 500 şi 1000 lei.




Este foarte important ca părinţii să supravegheze copii în timpul jocului deoarece din neatenţia acestora copii se pot accidenta. Noaptea trecută, o fetiţă de 10 ani se juca fără supravegherea părinţilor noaptea în jurul orei 12 în parcul de joacă din Satul Nou şi din neatenţie s-a accidentat. A fost chemată şi salvarea pentru a trata o tăietură pe piciorul acesteia. Pentru a evita accidente vă rugăm să nu lăsaţi copii neînsoţiţi la locurile de joacă.

iulie 16, 2009

Remorca avariata

In zona gării din Periam, s-a avariat în dimineaţa aceasta roata unei remorci care transporta baloţi de fân. Remorca a pirdut roata cu pricina şi mai mulţi baloţi au căzut pe marginea şoselei.



Text, foto: Cristi Mirea

iulie 14, 2009

Avarii apa

Noua reţea de apă încă se află în faza de testare, deoarece până la racordarea reţelei la cele trei puţuri care deserveau reţeaua veche nu s-au putut face teste în condiţii reale de consum. De aceea vor apărea avarii pe reţea, ca cea de astăzi din faţa fabricii de pălării. Noua reţea însă a fost astfel proiectată încât să se poată opri apa pe străzi, astfel în timpul reparaţiilor restul beneficiarilor să nu fie afectaţi de oprirea apei.




Intalnirea periamosenilor din Germania

Pe 27 iunie 2009 în localitatea Barbing din Germania a avut loc întâlnirea periamoşenilor care au emigrat din comuna natală. La eveniment a fost invitată d-na primar Rodica Boancăş şi primarul oraşului Regensburg.
Pentru a afla mai multe informaţii despre eveniment, fotografii şi imagini video vizitaţi rubrica Evenimente de pe situl oficial al primăriei Periam. Click aici.

Sursa: www.primatimperiam.ro

iulie 13, 2009

Nume de strazi

S-a început montarea de către primărie a numelor de străzi şi a numerelor noi de casă pe raza comunei Periam.



Muguri de tezaur la Europa Nova

Ieri, 12 iulie 2009, trupa de dansuri populare al ansamblului folcloric "Muguri de tezaur" din comuna Periam a acompaniat cu dans mai mulţi interpreţi de muzică populară în cadrul emisiunii "Nova Album Duminical" al postului TV timişorean, Tele Europa Nova.

Debransare retea veche apa

De azi a fost dezafectată vechea retea de apă.
S-au legat cele trei pompe existente de la reteaua veche la noua retea de apa.
De azi încep să fie branşaţi cei care au angajat firme sau persoane autorizate să efectueze aceste lucrări.

D-na primar a fost prezentă la acest moment istoric pentru comună şi a inaugurat şi cele două cişmele de pe strada Vişinului unde majoritatea locuitorilor de etnie rromă nu au posibilitătţi financiare să se racordeze individual la reţeaua de apă.










De asemenea s-au verificat şi hidranţii de incediu.





Text, foto, video: Cristi Mirea

Gunoaie la Periam Port

Dupa ce în primăvara aceasta am participat la igienizarea pădurilor de la Periam Port, cu părere de rău trebuie să vă spun ca vizitatorii şi cei care au cabane la Periam Port nu au respectat munca voluntară a co-cetăţenilor.
În pădure au apărut în ultimele 2 săptămâni din nou locuri în care cei care îşi petrec timpul liber la Periam Port aruncă gunoaiele.
Este foarte uşor să păstrăm curăţenia şi în lipsa europubelelor. Fiecare poate sa îşi colecteze gunoiul în pungi sau saci de gunoi şi să îl aducă acasă unde îl poate pune în europubele.
Se acordă amenzi mari pentru depunerea gunoialor în locuri nepermise, iar pădurea nu este groapă de gunoi. Poliţia va patrula prin zonă şi va urmări pe cei care încalcă legea.



Text, foto: Cristi Mirea