februarie 25, 2007

Padurea de la Periam Port


Autor: Cristi Mirea

Padurea de la Periam Port mereu mi-a fost dragă. Fie că era vorba despre pădurea de salcâmi care a fost exterminată de hoţii de lemne după revoluţie, sau de cubici - pădurea în care mă jucam în copilărie. În fiecare primăvară cubicii - pădurea dintre dolmă şi Mureş - este pustiită de către agricultorii care în loc să investescă o dată în câteva bare metalice pentru a susţine roşiile preferă să vină la Mureş si să golească an de an pădurea de lăstrii fragezi de arbori. Nu îşi dau seama că astfel pădurea nu se poate regenera.
Anul acesta, deşi încă nu a început sezonul în care pădurea este sfâşiată, au început să se taie şi pomi mai groşi, care până acum au scăpat. Pădurea, deasă odată, devine tot tmai transparentă. Pe lângă această imagine dezolantă pădurea mai este poluată si de cantităţile incredibil de mari de gunoaie, în special flacoane de la băuturi, care în perioada în care încă nu a înviat vegetaţia, este foarte vizibilă.
Dragi locuitori ai Periamului şi vizitatori, vă rog să vă gândiţi că pădurea în care aruncaţi gunoiul sau din care tăiaţi ilegal copaci, este a noastră a tuturor, nu este prorpeitatea voastră privată.

februarie 19, 2007

Nou pe sit

Autor: Cristi Mirea

>> La sectiunea Service am lansat o nouă rubrică: "Sfatul medicului" unde veţi putea citi periodic articole de interes general din domeniul medical scrise de Dr. Sorin Ferche.

>> Rock la Mures 2007 e doar la câteva luni distantă. Deşi nu am încă prea multe informatii, dar pentru a pregăti cititorii am lansat, ca în fiecare an, pagina specială dedicată festivalului. Poti accesa pagina la sectiunea Evenimente > Rock la Mures

februarie 12, 2007

Petrecere de 8 martie

Autor: Cristi Mirea
Pe uşa de intrare a primăriei se află un afiş care anunţa că la sediul Partidului Democrat, pe data de 8 martie se va organiza o petrecere destinată zilei femeii. Înscrierile se fac până pe data de 28 februarie un bilet costând 10 ron.
Persoane de contact: Câtea Florica, Boanches Ramona.

Bezna

Autor: Cristi Mirea
Am ajuns să scriu despre acest subiect deoarece câţiva cunoscuţi mi-au spus că le-a fost dificil să ajungă acasă noaptea, deoarece iluminatul stradal este întrerupt pe raza localităţii Periam. Acestia au sesizat că aproximativ după ora 1 noaptea până spre ora 4 dimineaţa Periamul se află în beznă totală. Presupun că prin acest lucru se încearcă reducerea consumului de curent electric, însă cei care au treabă în localitatea între aceste ore sunt confruntaţi cu dificultăţi de orientare datorită lipsei luminii.

Culturi 2007

Autor: Cristi Mirea
Pe perioada 5 februarie - 28 februarie, societatea agricola "3 decemrbrie 1990" face programarea culturilor pentru anul 2007. Toti cei care au pamantul dat la aceasta asociatie sunt rugati sa se prezinte in aceasta perioada pentru a-si exprima optiunile. Dupa data de mai sus nu se mai primesc programari.

Variesana pe internet

Autor: Cristi Mirea
Desi este vorba despre o formatie de muzica populara din localitatea Varias, nu multi stiu ca solistul vocal al formatiei Variesana, Tibi Mirea, este originar din Periam, el mutandu-se dupa casatorie in comuna Varias.

Formatia Variesana este mereu prezenta la rugile din Periam si la alte festivitati care implica muzica populara (spectacole, nunti sau botezuri, iar pe perioada verii au cantat si duminica pe terasele de la Periam Port).
Saptamana aceasta formatia si-a lansat situl oficial pe care il puteti accesa de aici. Pe site aflati mai multe despre fromatie si membrii sai si puteti descarca cateva melodii din repertoriul lor.

Zvonuri

Autor: Cristi Mirea
Ultimele zvonuri pe care le-am auzit se refera la cateva proiecte care se pare ca au atras atentia primariei. Se pare ca se planuieste o noua statie de epurare, acest lucru mergand mana in mana cu o posibila canalizare a localitatii.
Al doilea zvon se refera la o posibila sosea de centura care sa ocoleasca Periamul. Pentru persoanele care nu locuiesc langa soselele care fac legatura cu alte localitati nu cunosc problemele pe care le aduc tirurile si masinile da mare tonaj care circula cu viteze mari. Casele din aceste zone prezinta crapaturi in ziduri si zgomotul pe care il fac aceste masini duc ela disconfort. De aceea un astfel de proiect este ceva binevenit.

februarie 05, 2007

Liceul Periam pe net

Autor: Cristi Mirea

Situl Didactic.ro oferă spatiu pe situl lor pentru ca scolile din întreaga tară să îşi realizeze o carte de vizită si pentru a-şi prezenta activităţile pe care le întreprind. Diana Hojda a fost cea care a cules şi a introdus datele despre Liceul Teoretic Periam pe acest site.

Pentru a citi aceste informatii si a vedea fotografii de la diferite activităţi scolare şi extraşcolare click aici.

Informatii medicale pt periamoseni

Autor: DR.MEDIC DENTIST FERCHE SORIN-IOAN


Scopul acestei rubrici este de a informa corect cetateanul in legatura cu problemele , legate de medicina stomatologica si generala.

Rubrica medicala isi propune sa va raspunda la toate problemele dumneavoastra , care tin de legislatia in domeniul asigurarilor de sanatate , drepturile dar si obligatiile pe care le avem, sfatul medicului specialist,locul unde vom alfa cum sa avem grija de sanatatea noastra.


In acest articol am sa va prezint pe scurt cum functioneaza sistemul asigurarilor de sanatate in tara noastra.

Asigurarile sociale de sanatate sunt obligatorii si functioneaza ca un sistem unitar. Aceasta este o obligatie legala , stipulata in legea nr.95 din 2006.

Aceasta obligatie rezida si din principiile care guverneaza sistemul asigurarilor sociale de sanatate din Romania:

solidaritate si subsidiaritate in constituirea si utilizarea fondurilor

participarea obligatorie la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru formarea Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate

Astfel in baza principiului solidaritatii toate persoanele sunt obligate sa se asigure (cu exceptia persoanelor asigurate fara plata contributiei), iar in baza principiului subsidiaritatii persoanele sanatoase platesc pentru persoanele bolnave.

CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE ESTE INSTITUTIA CARE ADMINISTREAZA FONDURILE SI REGLEMENTEAZA RAPORTURILE DINTRE FURNIZORII DE SERVICII MEDICALE SI ASIGURATI.

In localitatea Periam fuctioneaza trei cabinete de medicina generala ( medic de familie) si doua cabinete de medicina dentara.In urmatorul articol voi explica cum functioneaza cabinetul medical.

Astept intrebarile dumneavoastra la adresa : sorin.ferche@eurocable.ro