august 25, 2008

Traducator automat

Am adăugat pe pagina de ştiri în partea dreaptă sub arhiva de ştiri un traducător automat oferit de Google. Deşi traducerile încă nu sunt perfecte pot fi utile pentru cei care nu înţeleg limba română.

Nou supermarket

Săptămâna trecută s-a deschis în Periam un nou supermarket care funcţionează pe sistemul de autoservire.


Text & foto: Cristi Mirea

Zilele Periamului - data

Conform ultimelor informaţii oficiale, Zilele Periamului sau Ruga de la Periam va avea loc anul acesta pe 12-13 septembrie. În mod obişnuit Ruga se ţinea de Sf. Maria mică pe data de 8 septembrie, dar cum anul acesta este în timpul săptămânii, s-a ales sfârşitul de săptămână pentru ca periamoşenii să petreacă.

Text: Cristi Mirea
Sursa: Primăria Periam

august 19, 2008

Sondaj ruga

Deoarece se apropie data de 8 septembrie, când se serbează Zilele Periamului în mod tradiţional (înainte cunoscut drept Ruga de la Periam), m-am gândit să fac un sondaj pe această temă, ca şi în anii precedenţi pentru a afla dacă vizitatorii sitului aşteaptă acest eveniment.



Text: Cristi Mirea

august 18, 2008

Lucrari cale ferata

De câteva săptămâni s-au efectuat săpături pe marginea căii ferate din direcţia Timişoara-Periam. Porţiunea pe care se lucrează începe cu puţin înainte de barieră şi se sfârşeşte aproape de gară.


Text, foto: Cristi Mirea

Priamus, o seara speciala

Sâmbătă, 16 august la terasa Periam Port membrii trupei Priamus au organizat o seară specială în care au cântat câteva piese celebre ale rock-ului clasic. Terasa s-a umplut de cei care au îndrăgit trupa (între timp şi cu noi membri împrumutaţi) de pe vremea când în efectivul original încingeau atmosfera la balurile care se ţineau la căminul cultural.
















Text, foto: Cristi Mirea

august 15, 2008

Rock '08 pe net

Am cules câteva articole apărute pe diferite portale după festivalul Rock La Mures 2008.

Agenda.ro
Pe portalul cotidianului Agenda au fost publicate 2 articole, unul despre pana de curent de vineri seara şi celălalt ca un bilanţ al întregului festival.
Articol 1
Articol 2

Banateanul.ro
Pe portalul cotidianului Bănăţeanul a fost publicat un articol despre o persoană care cu un topor a dat de lucru jandarmilor d ela Rock la Mureş.
Articol

Bihon.ro
Pe portalul Bihor Online a fost publicată o sinteză a ediţiei VII a festivalului Rock la Mureş.
Articol

august 12, 2008

Pietre de hotar noi

Pe şoselele care duc spre localitatea Periam se pot acum observa noi pietre de hotar. Acestea sunt din tablă şi le înlocuiesc pe cele din beton care au fost până acum.


Text & foto: Cristi Mirea

august 11, 2008

Rock '08 backstage

Pentru fanii adevăraţi, mai jos puteţi să vă delectaţi cu câteva fotografii din spatele "scenei", precum şi video-clipuri, surprinse la sosirea sau plecarea câtorva formaţii care au cântat la Rock La Mureş ediţia 2008.
















Cristi Minculescu (Iris) povestind relaxat cu fanii înainte de concert.



Cristi Minculescu (Iris) o salută pe Gianina Corondan.



B.U.G. Mafia cu fanii înainte de plecare de la festival (în paralel Cristi Minculescu de la Iris înainte de concert)



Foto, Video şi text: Cristi Mirea

august 10, 2008

B.U.G. accident dupa Rock

După cum poate aţi auzit la radio sau aţi văzut la televizor, după ce trupa B.U.G. Mafia a părăsit festivalul Rock la Mureş, a fost implicată într-un accident rutier. Membrii trupei sunt nevătămaţi, doar şoferul mopedului care a fost atins de maşina trupei în depăşire a fost dus la spital însă pentru recoltarea probelor de sânge.
Pentru mai multe detalii, fotografii şi video click aici.


Rock '08 video

Mai jos puteţi viziona câteva din clipurile video pe care le-am filmat la festivalul Rock La Mures editia 2008.

Iris - Să nu crezi ce-ţi spun acum



B.U.G. Mafia - După blocuri



Iris, la deschiderea concertului, Cristi Minculescu urcând pe scenă şi salutând fanii.



Iris, prima melodie de la biss.



Şuie Paparude, deschiderea concertului.



Video: Cristi Mirea

Rock '08 după spectacol

Ediţia 2008 a festivalului în aer liber Rock la Mureş s-a încheiat şi nu a fost fără peripeţii.
Vremea a stricat puţin atmosfera în seara de vineri când a venit furtuna cu averse de ploaie şi a fost o pană de curent pentru aproximativ 2 ore. În jurul orelor 23,00 însă pana de curent a fost remediată şi festivalul a coontinuat. Ziua de sâmbătă a fost una fără plaoie şi festivalul s-a desfăşurat conform planului.
În rest fanii muzicii rock au avut parte de un mix reuşit de muzică autohtonă şi străină. Mai jos puteţi vedea câteva imagini de la festival.



Text & Foto: Cristi Mirea

august 08, 2008

Rock '08 inainte de concert

În doar câteva ore va începe festivalul în aer liber Rock La Mures ediţia 2008 şi pe lângă formaţii străine consacrate (Anti-Flag), fanii festivalului vor putea să vadă şi formaţii româneşti consacrate (Iris, B.U.G. Mafia şi Şuie Paparude) precum şi deja veterani ai festivalului (Ektomorf).

Sondaj
Cu ocazia festivalului pe site a fost lansat un sondaj ale cărui rezultate le puteţi vedea mai jos. După cum observaţi aproape 70% dintre cei care au votata sunt interesaţi să participe la festival.

Vremea
Am o veste bună şi o veste rea.
Vestea bună este că vineri, 8 august timpul ţine cu fanii rock-ului, fiind anunţată o zi caniculară şi fără nori cu temperaturi de până la 36 grade celsius.
La noapte însă se preconizează averse de ploaie.
Sâmbătă va scădea temperatura la 28 grade celsius şi vor fi averse.
Pentru mai multe informaţii click aici.

Mâncare
Pe lângă bodegile de pe perimetrul îngrădit al festivalului, mai puteţi cumpăra mâncare şi băutură de la cele 4 terase care sunt deschise pe perioada verii la Periam Port.

Baie
Atenţie mare celor care doresc să se răcorească în apele Mureşului. Deşi în apropierea festivalului apa nu este foarte mare, nu vă aventuraţi fără să întrebaţi localnicii unde sunt locurile cele mai puţin periculoase pentur baie, deoarece Mureşul este renumit pentru apele sale înşelătoare.

Text:Cristi Mirea
Sursa: periam.go.ro, kappa.ro

august 06, 2008

Rock '08 program autocare

Program autocare AUTOTIM spre Periam Port

VINERI, 8 AUGUST


  • 14,00 AUTOGARA TM - 15,00 PERIAM

  • 16,00 AUTOGARA TM - 17,00 PERIAM

  • 17,00 AUTOGARA TM - 18,00 PERIAM PORT- cursa speciala ROCK LA MURES


SAMBATA, 9 AUGUST

  • 12,00 AUTOGARA TM - 13,00 PERIAM PORT - cursa speciala ROCK LA MURES

  • 14,00 AUTOGARA TM - 15,00 PERIAM

  • 16,00 AUTOGARA TM - 17,00 PERIAM


DUMINICA, 10 AUGUST

  • 10,00 PERIAM PORT- 11,00 AUTOGARA TM - cursa speciala ROCK LA MURES


8-9 AUGUST - ALL DAY - CURSE GRATUITE PERIAM - GARA PERIAM - PERIAM PORT

Sursa: www.rocklamures.com

august 04, 2008

Calmatoare reducere viteza

Pe raza comunei Periam s-au instalat calmatoare pentru reducerea vitezei. Acestea au fost amplasate pe şoselele pe care repetat se depăşea viteza legală. În multe locuri s-a încercat ocolirea acestora prin ieşirea autovehiculelor de pe carosabil. În curând se va găsi o soluţie pentru a înlătura acest lucru.


Text & foto: Cristi Mirea

Concurs pescuit

Pe data de 19 iulie între orele 9 şi 12 dimineaţa, a avut loc un concurs de pescuit la caulă. Iubitorii acestui sport s-au adunat în număr mare.


Text & foto: Cristi Mirea

Incendiere miriste

n ultimele săptămâni aţi văzut în jurul Periamului cum miriştea a fost incendiată de mai multe ori, lucru care în căldurile actuale poate avea rezultate fatale. De multe ori s-au auzit sirenele pompierilor care au trebuit să stingă focuri scăpate de sub control. Acum două săptămâni cineva a incendiat însă marginea drumului care face legătura între Periam şi Pesac. Canalul de pe partea drepată din direcţia Periam-Pesac, unde iarba uscată era predominantă, a fost incendiată, focul însă s-a extins şi a afectat şi un lan de grâne din apropiere şi o parte de livadă care însă era de câţiva ani deja lăsată în paragină.


Text & foto: Cristi Mirea

Rock '08 activitati sportive

Activităţi sportive şi de divertisment în cadrul festivalului susţinute de Echipa Equilibrum la Periam Port în 7-9 august:
    1. Paintball

  • un teren de 60m/30m cu plasă de protecţie, jucătorii o să poarte măşti de protecţie obligatorii şi costume de camuflaj

  • numărul participanţilor minim 6 maxim 16

  • obstacolele o să fie copacii din zonă

  • preţul: 30 RON închirierea echipamentelor şi 0.13 RON/bila. Există un minim de 100 bile, nu va fi pus un maxim, însă va exista o limită de timp, probabil 2h/tură

  • Jocuri: “Capture the flag” - în care câştigă echipa care a capturat steagul echipei adverse sau a eliminat toţi membrii echipei adverse.

  • În functie de cereri se pot face şi alte scenarii - Deathmatch, King of the Hill, Duelul cavalerilor etc.


    1. Bărci

  • 4 canoe Gumotex-Palava gonflabile, 2+1 locuri

  • 2 raft-uri Gumotex-Colorado gonflabile, 6+1 locuri

  • Fiecare participant va primi: vestă de salvare, vâslă şi butoiaş impermeabil pentru electronice

  • Preţul: închiriatul unei canoe+tot echipamentul 20RON /h

închiriatul unui raft+tot echipamentul 50RON /h


    1. Trageri cu arcul:

  • Se vor da premii ţintaşilor deosebiţi

  • Preţul: 1 RON/săgeata

Sursa: www.rocklamures.com

Rock '08 concursuri

Festivalul open-air Rock la Mureş dă şanse celor ce vor să participe să îşi câştige biletele, organizând o serie de concursuri cu ajutorul partenerilor într-ale promovării. Organizatorii s-au gândit să dea o listă cu locaţiile reale sau virtuale ale concursurilor cu premii cât se poate de reale.


Primul concurs cu premii în bilete a fost chiar pe pagina oficială a site-ului: www.rocklamures.com, dar acesta s-a încheiat şi câştigătorii încununaţi.

  • Revista Zile şi Nopţi

  • Radio Guerilla

  • Radio Kiss fm

  • Radio National fm

  • Joc online Rock Pletos - www.rockpletos.com

  • www.metalhead.ro

  • Librăriile Cărturşti din Timişoara şi Cluj.


Pentru mai multe detalii, cercetaţi direct la sursă. Citiţi Zile şi Nopţi, asculaţi radio-urile Guerrilla, Kiss şi Naţional, jucaţi-vă Rock Pletos, intraţi pe www.metalhead.ro şi mergeţi la Cărtureşti.


Sursa: www.rocklamures.com

Rock '08 scena underground

Din cei peste 60 de candidaţi înscrişi s-au ales care vor concerta înaintea începerii programului pe Scena Centrală.


# SHADOW PERFORMANCE
# NUDE
# ROCK TORSION
# FEBOSIX
# SUIU PERFORMANCE
# RAVA
# RICOLEPSIA
# PARADIGMA
# RECYCLEBIN
# TODO

vor participa pe scena UNDERGROUND in zilele de 8 si 9 august 2008.
Vezi aici
programul complet.


Sursa: www.rocklamures.com
Foto: Cristi Mirea