septembrie 27, 2006

Istoria telefoniei mobile in Periam

Lupta dintre cele doua firme mari de telefonie mobila din Romania, Orange si Vodafone nu a ocolit nici localitatea Periam. Aceasta concurenta a inceput cu cativa ani in urma in Periam pe vremea cand Orange a fost prima firma de telefonie mobila care a instalat un releu in localitatea Periam. Desi la vremea respectiva abonatii Vodafone (pe vremea aceea Connex) erau majoritari in Periam, acestia au schimbat firma de telefonie, deoarece se saturasera sa vorbeasca la telefon fie din podul casei sau de pe strada, locuri unde poate prindeau putin semnal. La aproape 3 ani dupa instalarea releului si Vodafone (Connex) a ajuns sa instaleze un releu. Din acel moment piata s-a impartit din nou. Anul trecut iarasi Orange a fost prima firma de telefonie mobila care a deschis o reprezentata in Periam. In urma cu doua saptamani s-a deschis si un magazin Vodafone. Cosmote incearca sa prinda teren instaland in urma cu doua luni un releu in localitatea Periam.