În decembrie 1989 poetul Adrian Păunescu a vizitat vestul României şi a trecut şi prin comuna Periam. În memoria mareului port comuna Periam îşi aminteşte de modul în care el a văzut locuitorii comunei Periam. Cu această ocazie a scris versurile de mai jos.
Versuri pentru oamenii din Periam
Sunt oameni pretutindeni pe pămînt,
Aşa precum vrea cerul sfânt să-i cearnă,
Şi oameni mari cât toată lumea sunt
La Periam, într-un Banat de iarnă.
Eu i-am văzut şi jur pe viaţa lor,
Cu prea puţină vreme de odihnă,
Că ei, de când se nasc până ce mor,
Copiilor, cu trudă, li se-nchină.
Şi case fac şi câmpul şi-l muncesc,
Mai bine, mai fecund decât oriunde,
Şi duc în ei destinul omenesc
Şi zilnic datoria îi pătrunde.
De-un secol şi mai mult, le năzări
Să pună peste capete cunună,
Şi fac pentru acestea pălării
În care mintea noastră se adună.
Sunt oameni pentru oameni peste tot,
Dar eu, aici notez, să se reţină
De câte ori în viaţă am să pot
Las ochii mei la Periam să vină.
Şi mă cuprind şi eu, de-acest mister,
Prin care omul n-are timp să moară,
Şi-n Periam un loc al meu îmi cer,
În centru, nu în margine de ţară.
Aşa şi e, aşa cum sunt şi văd,
Că ne salvăm prin muncă, fiecare,
De fiecare clipă de prăpăd,
În care omenirea parcă moare.
Banat misterios, mi te arăţi
Cum nu mi-ai fost aproape niciodată
Declini mulţimi, uneşti singurătăţi
Şi nu laşi vîntul morţii să ne bată.
Sunt pretutindeni oameni pe pământ,
Că-s unguri, nemţi,români sau sârbi,totuna,
Ai noştri sunt,aceeaşi oameni sunt,
La fel,aici,ne-a oţelit furtuna.
La Periam, răspund cu duh nefrânt
Pentru această mărturie vie
Sunt oameni pretutindeni pe pământ
A nu-i uita e-o sacră datorie!
Periam,
în noaptea de dinainte de 1 decembrie 1989.
Adrian Păunescu