Joi, 17 iunie, la primăria comunei Periam, d-na primar Rodica Boancăş a primit un grup din partea Clubului de Afaceri Româno – German, din Arad.
Grupul format din oameni de afaceri a fost însoşit de periamoşanul Manfred Engelman. Majoritatea dintre oamenii de afaceri prezenţi au avut într-un anume fel contact cu comuna Periam de-a lungul anilor, profesional sau particular.
În cadrul vizitei cei prezenţi au făcut o mică prezentare a domeniului de activitate, iar d-na primar a prezentat câteva din proiectele şi ideile dânsei pentru dezvoltarea comunei. Domnul Manfred Engelman, care de curând a fost ales preşedinte al clubului de afaceri şi-a exprimat dorinţa de a sprijini dezvoltarea pe viitor a comunei, poate chiar prin investiţii pe viitor a unor membrii ai clubului.