Un grup de 4 periamoşeni care în ultima lună au comis mai multe infracţiuni pe raza comunei Periam au fost capturaţi de către organele de poliţie locală.
Pe data de 12 februarie 2010, poliţia locală a fost sesizată la orele 6,30 asupra faptului că persoane necunsocute au pătruns prin efracţie în noaptea dintre 11/12 februarie în moara de pe Calea Aradului nr. 237. De data aceasta au fost sustrase mai multe componente de la agregatele care pun în funcţiune moara. În urma verificării efectuate, la orele 7,30 organul de poliţie local a identificat autorii spargerii. Aceştia sunt Dincu Mihai şi Tomici Gheorghe, ambii locuitori ai comunei Periam. Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate.
În urma interogării s-a aflat că o spargere din noaptea dintre 9 şi 10 februarie 2010 care a avut loc la aceeaşi locaţie a fost săvârşită tot de Dincu Mihai, Tomici Gheorghe cu complicii Orz Gabor şi Colompan Adrian, locuitori ai comunei Periam au pătruns prin efracţie în interiorul morii de pe de unde au sustras componente pe care le-au vândut ca fier vechi şi au smuls chiar şi instalaţia electrică a clădirii. S-a recuperat un cântar care a fost vândut unei persoane din comuna Variaş contra sumei de 430 lei.
În urma analizei situaţiei s-a stabilit că cei patru sunt autorii mai multor furturi care au avut loc pe raza comunei Periam. Aceştia au mai sustras de la ferma pomicolă Goldtim o motopompă pentru irigat, obiect care a putut fi recuperat după ce autorii o vânduseră.

De asemeni cei 4 au sustras la începutul lunii februarie din curtea locuinţei lui Jurj Ambrozie 12 păsări, 36 litri ulei de masă, un flex şi altele. Din tot prejudiciul s-a putut recupera doar flexul.
Poliţia locală Periam efectuează în continuare cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infraţionale a celort patru autori.
Poliţia locală Periam efectuează în continuare cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infraţionale a celort patru autori.
Sursa: Poliţia Periam