Ca urmare a iniţiativei GECT Banat - Triplex Confinium, şi a
staţiunilor balneare „Szent Erzsébet” din Mórahalom şi „Hagymatikum” din
Makó, a luat fiinţă programul comun de băi BTC EGTC.
Cele două staţiuni, în cooperare, asigură reducere pentru locuitorii din
zona GECT (Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială din Banat).
aprilie 03, 2014
aprilie 01, 2014
Nou vandalism în parc
Un nou copac a fost rupt în parcul central al comunei Periam. Acesta avea deja diametrul tulpinei de 10 cm şi era înmugurit.
Finalizare reparaţie stâlpi biserica Haulik
S-au finalizat reparaţiile la stâlpii de la intrarea în curtea bisericii Haulik din Periam. Mai jos puteţi vedea imagini.
martie 26, 2014
Periam pe net 2/2014
Mai jos puteti citi articole publicate pe diferite portaluri de stiri care fac referire la Periam.
martie 24, 2014
Lada cu zestre - faza zonală
Duminică, 24 martie, la orele 14,00 a început faza zonală a concursului
"Lada cu zestre" la care au participat ansambluri folclorice din Periam,
Pesac, Sânpetru Mare şi Variaş.
Scor Avantul Periam - Ripensia Timisoara
Duminica 24 martie, la ora 11 pe Stadionul Avântul a avut loc meciul dintre Avântul Periam şi Ripensia Timişoara.
martie 21, 2014
Plantare mesteceni
Săptămâna aceasta, Primaria Periam a plantat 50 de nesteceni în parcul din centrul comunei şi în parcarea Liceului Teoretic Periam, Local I.
martie 19, 2014
Renovare stâlpi intrare biserica Haulik
Au început lucrările de renovare a stâlpilor de la intrarea în curtea Bisericii Haulik din centrul comunei Periam.
Vandalism in parc
Parcul central al comunei a fost din nou vandalizat. Reprezentanţi ai
primăriei Periam au identificat 21 de copaci rupţi în parcul din
centrul localităţii.
Postat
cristi mirea
Petiţie pentru interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist
Doriţi să participaţi activ la interzicerea plorării şi exploatării gazelor de şiet de pe raza comunei Periam? Pentru a face ceva activ în acest sens s-a întocmit o petiţie pe care în zilele următoare o veţi primi, sau dacă nu o primiti puteţi să o descărcaţi de aici.
martie 17, 2014
Anunţ important pentru toţi crescătorii de albine
Vă facem cunoscut că SC Goldtim SA va efectua tratamente de combatere a
dăunătorilor cu insectofungicide în livada de pomi fructiferi începând
cu data de 21.03.2014. Ca atare vă rugăm să luaţi măsurile necesare de
protejare a albinelor.
martie 04, 2014
Periam pe net 1/2014
Articole care fac referire la comuna Periam pe de diferite portaluri online aparatute in ultima vreme:
februarie 26, 2014
Teribilism pe şoselele din centrul comunei
Vineri, 21 februarie, prin centrul comunei a trecut cu autovehicul negru pe capota căruia se afla un bărbat. Poliţia Locală s-a autosesizat şi a început cercetarea.
decembrie 26, 2013
Periam pe net 6/2013
Mai jos pueti citi cateva articole de pe internet care fac referire la Periam.
decembrie 24, 2013
Comuna Periam colindata
Astazi ansamblul folcloric Muguri de tezaur au colindat Primaria Periam.
decembrie 23, 2013
Dezbaterea gazelor de sist de la Periam in ziare
In cotidianul Renasterea Banateana de azi puteti citi un articol dedicat exploatarii gazelor de sist la Periam.
decembrie 22, 2013
Dezbatere pe tema gazelor de sist
Pe 21 decembrie la ora 17 Casa de cultura a fost gazda unei dezbateri ce a avut ca tema exploatarea gazelor de sist pe raza comunei Periam.
decembrie 19, 2013
Primaria Periam a fost colindata
Săptămâna aceasta Primăria Comunei Periam a fost colindată de copii de
la Grădiniţa cu Program Prelungit Periam şi elevi ai Liceului Teoretic
Periam.
decembrie 17, 2013
Informare gaze de sist la Casa de cultura Periam
Pe data de 21 decembrie ora, 17 la Casa de cultura Periam va puteti informa despre efectele pe care le poate avea exploatarea gazelor de sist prin o prezentare si un material video.
S-a deschis podul de peste Mures de la Pecica
Pe data de 10 decembrie s-a deschis oficial podul de peste Mures care leaga Pecica de Sampetrul German.
Mai multe onformatii despre eveniment puteti citi aici.
Mai multe onformatii despre eveniment puteti citi aici.
decembrie 10, 2013
Competitia de tenis de masa la a IV-a editie
Pe 6 decembrie s-a desfăşurat la Sala sportivă multifuncţională din
Periam a patra ediţie a competiţiei interconfesională la tenis de masă
din Periam.
Postat
cristi mirea
decembrie 02, 2013
Fara gaze de sist la Periam?
Portalul de ştiri Digi24.ro a postat un articol prin care susţine că la Periam nu se vor exploata gaze de şist. Răspunsul la solicitarea postului tv Digi24 Timişoara din partea Departamentului de Comunicare al A.N.R.M.: ”(...) vă comunicăm faptul că obiectul acestora (n.r. East
West Petroleum Corporation) vizează executarea de operaţiuni petroliere
în vederea explorării-dezvoltării-exploatării gazelor naturale şi ţiţeiului. (...) În aceste acorduri nu sunt cuprinse activităţi referitoare la gazele de şist.”
Postat
cristi mirea
Cladiri propuse a fi incluse pe lista monumentelor istorice
Pe portalul de ştiri www.vestul.ro a fost publicat un articol care face referire la lista trimisă de Liga Bănățeană către Direcția Județeană pentru cultură Timiș se regăsesc case, biserici, cimitire, gări, poduri, piețe, statui, fabrici, mori, diverse monumente din orașele și satele timișene.
Sarbatorirea zilei nationale a Romaniei in Periam
Începând cu orele 13,00, în centrul comunei Periam au început festivităţile dedicate Zilei Naţionale a României.
noiembrie 27, 2013
1 decembrie in centrul comunei
Sarbatoriti Ziua Nationala a Romaniei alaturi de primaria Periam in centrul comunei incepand cu ora 13,00.
Periam pe net 5/2013
Mai jos puteti citi articole care fac referire la comuna Periam.
noiembrie 15, 2013
Actiunea de plantare copaci - un succes
În zilele de 15-16 noiembrie se organizează de Primăria Periam o acţiune voluntară de plantat a 10.000 puieţi de frăsinică pe păşunea din comune Periam.
noiembrie 13, 2013
La obarsii, la izvor 2013 - impresii
Duminica, 10 noiembrie a avut loc la Casa de cultura din Periam Ediţia a V-a a spectacolului "La obarsii, la izvor".
Colectare deseuri electrice si electronice
Scapi de aparatele
nefolositoare si poti primi cupoane valorice sau poti castiga premii
prin tragere la sorti.
noiembrie 08, 2013
Actiune de impadurire cu voluntari
Vă aducem la cunostintă faptul că în zilele de VINERI
– 15.11.2013 si SÂMBĂTĂ – 16.11.2013, între orele 900 – 1700, va avea
loc actiunea de împădurire a unei parcele din izlazul comunal unde se
vor planta aproximativ 10.000 de puieti. Pentru realizarea acestei
actiuni de voluntariat, facem apel la spiritul civic al tuturor
cetătenilor care doresc să sprijine acest proiect.
noiembrie 07, 2013
Reparatii la soseaua Periam - Varias
Astăzi au început reparaţiile pe DJ 692, între Periam şi Variaş, pe porţiunea care nu a fost reparată. mai jos puteţi veadea imagini.
La obarsii, la izvor - duminica va avea loc editia a V-a
Ansamblul
“MUGURI DE TEZAUR”
va invita
duminica, 10. 11. 2013, orele 16,
la Casa de Cultura Periam,
la editia a V-a
a spectacolului folcloric
“LA OBARSII, LA IZVOR”
noiembrie 02, 2013
Halloween Party in centrul comunei
Viberi, 1 noiembrie a avut loc o petrecere de Halloween la Carmely Beci.
octombrie 31, 2013
Periam pe net 4/2013
Mai jos puteţi citi câteva articole care fac referire la Periam publicate de curând pe diferite portaluri de ştiri.
Premii la Halloween party
Se anunţă premii cu surprize la Halloween Party din Periam care va ave aloc la Bar Carmely Beci în data de 1 noiembrie orele 22,00.
Drumul spre Lovrin in reparatie
DJ 692 pe porţiunea care leagă Periam de Lovrin prin Pesac se află de câteva săptămâni în reparaţie.
octombrie 22, 2013
Halloween Party
În
cadrul serii obişnuite de vineri ( Pintea Daniel, Radu Florin si Dediu
Luciano ), organizăm petrecerea oficială de Halloween a Comunei Periam.
octombrie 19, 2013
Concert Xonia la Periam
Cu ocazia Balului bopbocilor 2013, la Casa de cultura din Periam a concertat cantareata Xonia.
Balul bobocilor 2013
Pe 18 octombrie a avut loca la Casa de cultura din Periam Balul bobocilor a Liceului Teoretic Periam.
octombrie 18, 2013
Accident rutier in Periam
Astazi, 18.10.2013, in jurul orei 9,00 a avut loc un accident rutier pe soseaua DJ 682 (Calea Aradului) spre iesirea din Periam pe directia Sannicolau Mare.
Balul bobocilor 2013
Astazi, 18 octombrie 2013, Liceul teoretic Periam va invita sa participati la Balul Bobocilor 2013.
octombrie 07, 2013
Impresii de la concertul extraordinar - editia a III-a
Duminica la orele 16, in biserica greco-catolica din Periam, biserica Haulik au rasunat sunete angelice in cadrul celei de-a III-a editie a concertului extraordinar organizat de dl. prof. Viorel Ciurtin.
octombrie 05, 2013
Pelerinaj la manastiri - septembrie 2013
Vineri, 25 septembrie s-a pornit dis-de-dimineata in pelerinajul anual la manastiri.
septembrie 30, 2013
Concert extraordinar la biserica Haulik - editia a III-a
Duminica, 6 octombrie ora
16,00 sunteti invitati la un concert extraordinar care va avea loc la
biserica Haulik din centrul comunei.
septembrie 28, 2013
Let's do it Romania! multimedia
Mai jos puteti vedea imagini si videoclipuri de la actiunea Liceului Teoretic Periam de curatenia din cadrul campaniei Let's do it Romania din aceasta toamna.
septembrie 27, 2013
Cursuri de arte martiale la Periam
Vineri, 27 septembrie clubul Titans Fight Team Timisoara a facut o
prezentare de arte martiale la sala sportiva multifunctionala din
Periam.
Let's do it Romania! 28 septembrie
Campania de curatenie "Let's do it Romania!" a declarat din nou 28 septembrie Ziua de Curatenie Nationala.
septembrie 10, 2013
Periamosan accidentat la trecerea de cale ferata din Saravale
Un sofer de tir a fortat trecerea de cale ferata si a fost izbit de un
tren personal care facea legatura intre Sannicolau Mare si Arad!
Accidentul s-a petrecut in localitatea timiseana Saravale.
septembrie 09, 2013
Zilele Periamului 2013 - impresii
Zilele Periamului s-au finalizat si au fost 3 zile de petrecere si voie buna in centrul comunei.
septembrie 05, 2013
Alegerea Colegiului Judetean al Camerei Agricole a Judetului Timiș
Vă informăm că, în conformitate cu prevederile Ordinului
nr.576/03.09.2013 emis de Prefectul Judeţului TIMIŞ privind numerotarea
şi stabilirea secţiilor de votare pentru alegerea Camerei Agricole a
Judeţului Timiş, va exista la nivelul Comunei PERIAM pentru alegerea Camerei Agricole a Judeţului Timiş, o secţie de votare amenajată în incinta PRIMĂRIEI COMUNEI PERIAM,
cu sediul în Comuna Periam, strada Mureşului, nr.1 bis, jud. Timiş,
tel:0256-375001, unde vor vota toţi fermierii înscrişi în listele
electorale şi care îşi desfăşoară activitatea specifică în localitatea
arondată secţiei de votare, potrivit art.9 din Legea nr.283/2010 privind
camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură,
silvicultură şi dezvoltare rurală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
septembrie 04, 2013
Zilele Periamului 2013 - actualizare 3
Lucrarile de pregatire pentru festivitatea din acest week-end sunt in toi.
Zilele Periamului - actualizare 2
Vineri seara la orele 22, in centrul comunei Periam sunteti invitati la un concert al trupei Acces in cadrul "Zilelor Periamului".
septembrie 03, 2013
Zilele Periamului 2013 - actualizare 1
Mai jos puteti vedea programul pe zile a editiei din acest an al Zilelor comunei Periam.
august 26, 2013
Va fi Muresul navigabil?
Cel putin asa reiese din strategia de dezvoltaqre a judetului Arad publicat pe portalul cotidianului www.renasterea.ro
Ruga bisericii greco-catolice din Periam
Duminica, 25 august biserica Haulik din centrul comunei Periam a primit credinciosi de toate confesiunile la ruga bisericii greco-catolice.
august 23, 2013
Renovare acoperis cinematograf
Mai jos puteti vedea imagini de la lucrarile de renovare a acoperisului fostului cinematograf din Periam.
Renovare remiza interioare
Mai jos puteti vedea imagini d ela lucrarile de renovare a interioarelor la fost rmeiza de pompieri din Periam.
Monitorul Primariei Periam nr 2
Acum puteti citi online noul numar al ziarului editat de Primaria Comunei Periam: Monitorul Primariei Periam.
Lucrari de toaletare copaci parc
Saptamana aceasta au avut loc lucrari de toaletare a copacilor si de taiere a crendilor uscate care pot fi periculoase pentru trecatori in parcul central al comunei Periam.
Zugravire fatada biserica Haulik
Mai jos puteti vedea imagini de la evolutia zugravirii fatadei bisericii Haulik din Periam.
august 20, 2013
Zilele Periamului 2013
Anul acesta zilele Periamului vor avea loc in data de 6 si 7 septembrie pentru ca pe 8 septembrie sa aibe loc ruga.
Ruga bisericii ortodoxe Periam
Sfanta Liturghie Arhiereasca la Biserica Haulik
Biserica Greco-catolică Periam,
paroh Pr. Ardelean Gheorghe Traian vă invită pe 25 august 2013, ora 10,00 să
participaţi la Sfânta Liturghie Arhierească.
august 19, 2013
Manastirea calugarilor cistercieni
Pe renasterea.ro putei citi un articol despre manastirea calugarilor cistercieni care s-a aflat in apropierea satului Igris.
august 14, 2013
Cruce de hotar spre Periam Port
În cara aceasta Parohia Greco-catolică din Periam a donat o cruce de hotar pe care au montat-o la ieşirea din Periam spre Periam Port.
august 11, 2013
Summer Party Festival 2013 - ziua 2
Sâmbătă seara summerii au revenit la Periam Port pentru a doua seară de petrecere în aer liber pe ritmuri nebune alături de cei mai tari DJ din zonă.
august 10, 2013
Summer Party Festival 2013 - ziua 1
Prima zi a festivalului a trecut si a fost un real succes. Sute de tineri au petrecut in aer liber pe malul Muresului la Periam Port pe muzica mixata de DJ in voga.
august 09, 2013
Summer Party Festival 2013 - update 5
Mai jos puteti vedea cateva fotografii de la pregatirile din seara trecuta.
Saptamana caniculara
A trecut o saptamana caniculara care a atras foarte multi la baie la Periam Port.
august 07, 2013
Summer party Festival - cum ajung?
Pentru cei care doresc sa participe la cea mai tare petrecere a acestie veri pe malul Muresului la Periam Port, iata cateva informatii despre cum puteti ajunge la locatie.
Cod portocaliu canicula 8-9 august
Cod: portocaliu
Fenomene vizate: caniculă, disconfort termic accentuat
Intervalul: 8 şi 9 august 2013
Fenomene vizate: caniculă, disconfort termic accentuat
Intervalul: 8 şi 9 august 2013
august 06, 2013
Summer Party Festival 2013 - update 3
Mai jos puteti citi cateva articole despre festival si imagini de la roadtrip-ul promotional.
Periam pe net 3/2013
Articole care fac referire la Periam publicate pe divcerse portaluri online:
august 01, 2013
Road trip party inainte de Summer party festival
Muzica, Lumini, Fluiere,
Apa, Distractie garantata ! "Summer Party Festival" va invita duminica pe data de 04.08.2013 incepand cu ora 13,00 sa participati la caravana pregatita pentru inaugurarea
festivalului.
iulie 31, 2013
Summer Party Festival 2013 - Update 2
Lucrarile de pregatire sunt in toi la Periam Port pentru editia din acest an al festivalului dance.
iulie 23, 2013
Investitii semestru 1 din 2013
Astfel s-a continuat cu realizarea de trotuare, s-au montat 100 cosuri de gunoi
pe raza centrului civic al comunei, în special în zonele circulate de
către elevi, pe acestea fiind străzile cu cel mai mult gunoi aruncat pe
domeniu public, s-au montat camere de supraveghere în punctele de interes ale comunei pentru a mări gradul de siguranţă al cetăţenilor,
S-a aprobat stema Comunei Periam
În Monitorul Oficial nr 399 din 03.07.2013 a fost publicată Hotărârea
de Guvern nr. 366 prin care s-a aprobat stema Comunei Periam.
Biblioteca din Periam dotata prin programul Biblionet
Pe data de 11 iulie va începe dotarea bibliotecii comunale din Periam cu echipamente IT prin programul de finanţare Biblionet.
Renovare acoperis Scoala Mica (1)
Au inceput lucrarile de renovare a acoperisului la Scoala Mica.
Huliganism la Periam Port
Pentru a doua oara in ultimii 2 ani tomberonul de gunoi metalic de la fostul comp de la Periam Port a fost aruncat in Mures.
Postat
cristi mirea
Ce DJ vor veni la Summer Party Festival 2013?
Pe situl oficial al festivalului a fost publicat programul festivalului cu toti DJ-ii care vor pune muzica buna pe malul Muresului la Periam Port in 9 si 10 august.
iulie 16, 2013
Copacii de pe marginea soselei se taie in continuare
Pentru cei care au calatorit intre Periam si Varias in ultimele saptamani au fost martorii unei imagini dezolante care a constat in taierea arborilor uriasi de pe marginea soselei.
iulie 14, 2013
Summer Party Festival 2013 - update 1
Summer Party Festival revine la Periam Port in August 2013.
Periam pe net 2/2013
Mai jos puteți citi articole care fac referire la comuna Periam postate pe diferite portale online în ultimele luni.
iulie 07, 2013
Lebede in Periam
De cateva saptamani pe balta Kaula din Periam este casa unei perechi de lebede.
iunie 30, 2013
Un curcubeu deosebit
În seara de 29 iunie, pe cerul comunei Periam s/a putut observa un curcubeu superb. Mai jos puteti vedea câteva imagini.
Birthday Party Festival la Periam Port
Între 28 și 29 iunie, în pădurea de la Periam Port a avut loc o petrecere de zi de naștere extinsă cu 2 scene, muzică electro, trip-hop, dance, raggae, chill out etc.
Postat
cristi mirea
iunie 26, 2013
Summer Party Festival 2013
Summer Party Festival revine la Periam Port in august 2013.
Accident langa liceu
Marti, 25 iunie 2013 a avut loc un accident la intersectia dintre Str. Magnoliei si Calea Aradului din Periam, langa Liceul Teoretic Periam.
iunie 17, 2013
Periam pe Street View
Daca intrati pe Google Maps si alegeti comune Periam puteti alege optiunea Street View puteti vedea strazile principale din comuna ca si cum v-ati plimba pe trada.
Expo foto nevertebrate
Holul primariei Comunei Periam gazduieste pentru o saptamana o expozitie cu fotografii cu nevertebrate din Lunca Muresului.
Intalnirea periamosenilor din Germania
Pe 18 mai 2013 a avut loc intalnirea periamosenilor din Germian in orasul Karlsruhe.
mai 31, 2013
Vijelie in Periam
In seara zilei de 30 mai Periamul a fost lovit de o vijelie care a rupt mai multi pomi pe raza comunei.
mai 13, 2013
Inoire panou Parc Natural
Parcul Natural Lunca Muresului a reinoit naoul de identificare a parcului.
Postat
cristi mirea
Copac rupt in parc
Un nou act de vandalism a avut loc week-end-ul trecut cand un copac din centrul comunei a fost rupt.
Castigatori colectare deseuri electrice si electronice
Astazi la orele 10,30, la sediul Primariei Periam a avut loc
extragerea castigatorilor celor care au depus in 11 mai deseuri
electrice si electronice in cadrul actiunii organizate de RoRec.
Balul pensionarilor 2013 - impresii
Pe 11 mai 2013 Primăria comunei Periam a invitat pensionarii periamoşeni la tradiţionalul Bal al Pensionarilor.
Peste 200 de invitaţi au servit o cină specială şi au petrecut pe ringul de dans.
mai 09, 2013
Colectare deseuri electrice si electronice
Veniti in 11 mai 2013 intre orele 09,00-16,00 la fostul cinematograf
din Periam cu orice aparat electric vechi sau defect in programul de
rreciclare initiat de RoRec.
Se primesc cupoane valorice pentru anumite aparate si puteti participa la o tombolă cu premii. Aparatele voluminoase se ridica si de la domiciliu daca sunati la telefon 0726.213276 sau 0751.302.123.
Se primesc cupoane valorice pentru anumite aparate si puteti participa la o tombolă cu premii. Aparatele voluminoase se ridica si de la domiciliu daca sunati la telefon 0726.213276 sau 0751.302.123.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


